Frases de Dino Buzzati

Dino Buzzati foto
2  0

Dino Buzzati

Data de nascimento:16. Outubro 1906
Data de falecimento:28. Janeiro 1972

Dino Buzzati Traverso foi um escritor italiano, bem como jornalista do Corriere della Sera. Sua fama mundial se deve principalmente ao seu romance Il deserto dei Tartari, de 1940, traduzido para português como O Deserto dos Tártaros. Dino Buzzati detém um estilo inconfundível, que não obedece a modas e etiquetas, explorando sempre uma visão fantástica e absurda do real. A sua obra está traduzida em inglês, francês, alemão e espanhol e difundida largamente em todo o mundo.

Citações Dino Buzzati

„Şi totuşi ce? albi zâmbetul oblic al lui Schiassi.
— Şi totuşi, spusei, chiar şi când nu va mai fi nici un singur om care să citească poveştile pe care le scriem, bine sau rău, când expoziţiile de artă vor rămâne pustii şi compozitorii îşi vor cânta creaţiile lor înaintea şirurilor de scaune goale, lucrurile pe care le vom face, nu spun eu, cei care au meseria mea.:.
— Hai, hai, curaj, împungea sarcastic amicul meu.
— Da, poveştile care se vor scrie, tablourile care se vor picta, bucăţile muzicale care se vor compune, tâmpitele ticnitele confuzele şi inutilele lucruri de care spui, vor fi totuşi mereu culmea cea mai înaltă a omului, flamura sa adevărată.
— Mă înspăimânţi, exclamă Schiassi.
Dar, nici măcar eu nu ştiu cum, eram incapabil să mă opresc. Eram cuprins de o mânie fără margini; şi-mi năvălea din piept, şi nu izbuteam s-o reţin.
— Da, spusei, idioţeniile alea despre care spui vor fi tot ceea ce ne deosebeşte mai mult de animale, indiferent dacă sunt cu totul şi cu totul inutile, ba poate tocmai pentru asta. Mai mult chiar decât atomica, decât sputnicele şi decât rachetele intersiderale. Şi în ziua în care idioţeniile acelea nu se vor mai face, oamenii vor fi devenit nişte viermi nenorociţi ca în timpul cavernelor. Căci diferenţa dintre un furnicar de termite sau un dig de castori şi miracolele tehnicii moderne e o diferenţă minoră, un lucru de nimic faţă de cea care deosebeşte acelaşi furnicar de... de...
—De o poezie ermetică de zece versuri, poate? sugeră cu răutate Schiassi.
— Desigur, faţă de o poezie, chiar dacă aparent este indescifrabilă, chiar şi de numai cinci versuri. Ar ajunge încercarea de-a o scrie, chiar dacă eşuează... poate greşesc, dar numai în direcţia asta există pentru noi unica scăpare. Şi dacă...
Aici Schiassi se abandonă într-un superb şi nesfârşit hohot de râs.“

— Dino Buzzati

„Până când într-o seară - în Piaţa Republicii, îmi amintesc, ploua - mi se agăţă de braţ şi cu o voce ciudată la el, speriată, ca de copil, spuse:
— Mi s-a întâmplat o nenorocire.
Oh, înţelesesem eu, dar mă prefăcui că nu bănuiam nimic.
— Ce este?
El mă privi rugător, aşteptând parcă o iertare preventivă.
— O femeie, bâlbâi.
— Ştiam.
Omul în floarea vârstei, sigur pe sine, plin de energie şi idei, măreţ prin impetuozitatea şi hotărârea faţă de obstacolele care-i ieşeau în cale şi față de pericole, era un biet vierme care tremura.
— Şi te iubeşte?
— Nu.
— Atunci?
— Tocmai de-asta.
Îmi povesti, cu o sumedenie de amănunte inutile şi plicticoase, cine era, cum îl chinuia şi cum el nu mai putea să trăiască fără ea; una din multele poveşti triste de pe lumea aceasta imperfectă, asemănătoare cu atâtea altele. Numai că Umberto pricepea absurdul situaţiei: el îndrăgostit şi ea nepăsătoare. Şi spunea că era frumoasă, fireşte, dar nu încerca, cum fac bărbaţii în asemenea ocazii, s-o transforme într-o zeiţă. Ba o descria chiar cu cruzime calculată: vicleană, avidă de bani, o inimă de ciment nesimţitor. Dar el nu putea renunţa. II întrebai:
— Şi chiar crezi că n-ai putea-o lăsa?
— Acum nu.
— Dar pricepi bine, că o femeie ca asta te...
— Mă duce de râpă, vrei să zici? Sigur că pricep. Totuşi...
După două zile am cunoscut-o şi eu. Era la el în birou, aşezată pe divan. Foarte tânără, o faţă isteaţă de fetiţă, cu pielea întinsă de inexprimabila frăgezime a vârstei, cu părul negru şi lung, prins într-o ciudată pieptănătură ottocentescă, cu trupul încă adolescentin. Frumoasă? Nu ştiu. Desigur un tip neobişnuit, popular şi totodată chic. Dar era, între aspectul ei şi lucrurile pe care mi le povestise Umberto, o contradicţie de netrecut. Totul în ea era voioşie, lipsă de griji, bucurie de viaţă, ingenuă abandonare la solicitările vieţii; sau aşa părea cel puţin. Se purtă foarte drăguţ cu mine. Ciripea, privindu-mă, şi buzele ei se deschideau în zâmbete maliţioase. Ba chiar exagera, în acest sens, ca pentru o declarată intenţie de cucerire. Şi pe Umberto nici nu-l băga în seamă, ca şi când n-ar fi existat. Umberto, în picioare, cu un zâmbet forţat pe buze, o contempla, stupid. Cu un gest de minunată neruşinare, Lunella îşi potrivi fusta lăsând să se zărească mai mult decât se cuvenea. Apoi lăsa capul în jos, provocatoare, ca o şcolăriţă impertinentă:
— Ştiţi cine sunt? Eu sunt ciclonul, îmi spuse, eu sunt tromba marină, eu sunt curcubeul. Eu sunt... eu sunt o fetiţă delicioasă.
Şi râdea de-a dreptul fericită. Chiar în clipa aceea descoperii, în spatele pălăvrăgelilor copilăreşti, o neţărmurită şi foarte controlată capacitate de a minţi. N-aş putea spune de ce. Ca o senzaţie fizică. Dar ea, în cele din urmă, se întoarse spre Umberto.
— Mocci, îi ceru ea cu cel mai viclean dintre surâsuri, hai spune-mi: veveriţica mea!
Umberto scutură din cap, între satisfacţie şi nehotărâre.
— Hai, Mocci, spune-mi: veveriţica mea!
Îl privi. Cu o expresie idioată murmură:
— Veveriţica...
— Mea! îl incită ea.
— Mea, confirmă bărbatul, învins. Şi atunci Lunella, încreţindu-şi graţioasele buze, mimetizându-se poate în vreun erou necuvântător de-al lui Walt Disney:
— Chiţ! chiţ! făcu ea copilăreşte.
Era atâta ironie în privirile sale, era o atât de rece satisfacţie a posesiunii, că-mi trecu un fior pe şira spinării.“

— Dino Buzzati

Aniversários de hoje
Arthur Miller foto
Arthur Miller5
1915 - 2005
Outros 19 aniversários hoje
Autores parecidos